Adrian Corduneanu a împlinit 41 de ani, iar un asemenea moment cu totul special nu putea să treacă fără o petrecere pe cinste alături de familie. Eliberat la începutul lunii aprilie din închisoare, Corduneanu s-a distrat la superlativ, însă nu a uitat nici de prietenii care nu i-au putut fi alături.
Aniversarea a fost sărbătorită pe terasa unui restaurant din Iași, una dintre surprize fiind chiar tortul pe care Corduneanu l-a primit din partea familiei. Într-una dintre fotografii apare Adrian Corduneanu, singur, iar în cea de-a doua este alături de soția Ramona și de cei trei copii ai cuplului.
“Vă mulţumesc la toţi pentru urări. Vă pup, să vă traiasca familia şi tot ce iubiţi. Respect, sănătate la toţi”, a transmis Corduneanu în mediul online.
Corduneanu a fost condamnat la 4 ani și 8 luni cu executare, fiind acuzat că a șantajat un agent de vânzări. Inițial, a primit o pedeapsă mai mică – 3 ani și 6 luni -, numai că judecătorii au decis că pedeapsa trebuie suplimentată. Împreună cu prietenul său, Ionel Bogdanici, Corduneanu a șantajat un agent de vânzari. La rândul său, Ionel Bogdănici a fost condamnat la 3 ani și 8 luni cu executare. Suplimentar, el și Corduneanu nu au voie să se întâlnească timp de cinci ani, fiind interzisă și o eventuală întâlnire a lui Corduneanu cu persoana din dosarul de șantaj sau cu familia acestuia.